Feeds:
Posts
Comments

Archive for April, 2009

Cea mai buna zi

Azi am inebunit! M-am trezit cu melodia asta in gand.

Am cautat-o pe youtube si am trimis-o pe mail/mess/facebook, etc cui am apucat, pana sa plec la birou. Am cantat-o pe strada, apoi la birou.

Am ajuns acasa. Am trimis-o din nou prietenilor. Am deschis radio-ul. E si acolo.

Curios, dar tot azi m-am gandit la iarba. Si asta fiindca la un moment dat, in drum spre serviciu, mirosea absolut divin dintr-o gradina unde tocmai ce se taiase iarba…Nu e asta unul dintre cele mai sublime mirosuri din lume? Apoi mi-a trecut prin cap ca noi avem o expresie simpatica foc> iesim la “iarba verde”.

La intoarcere am vazut o mierla in iarba. E o vecina de-a mea care canta mereu dupa ce ploua si dupa ce apune soarele. O iubesc si as fi vrut sa-i zic ca apreciez in mod deosebit efortul ei.

Acum imi fac bagajele, caci plec din oras.

Sper sa nu-mi dau jos prea curand ochelarii astia roz de pe ochi. Oricum, ma duc la loc sigur, cu foarte multa iarba. Verde.

Pe curand!

Advertisements

Read Full Post »

Splendoare

Am vazut Paradis in Vest, cel mai recent film al lui Costa Gavras.

N-am plans ca o coafeza la filmul asta, desi as fi vrut…Dar e atat de amar, de fapt dulce-amarui, incat nu mi-a smuls lacrimi…ci mai degraba mi-a transmis amaraciune.

E o creatie subtila, insa, si rafinata, iar asta m-a cuprins mai mult decat amaraciunea. O radiografie profunda si foarte inteligenta a umanitatii, cu paradoxurile si lipsa de compasiune a vestului inghetat in singuratate si opulenta…Si cu inocenta si caldura umana anacronica si complet “un-cool” a estului ramas in urma alienarii moderne…

Gavras patrunde ca un demiurg in intimitatea copiilor pe care i-a creat, insa carora le-a dat sansa de a alege, si ale caror alegeri nu sint intotdeauna spre cinstea lor…

Desi uneori am ras de-a dreptul, filmul mi-a parut sfasietor, intr-un fel, pentru un imigrant si profund impresionant pentru cei care au ales sa ramana acasa, in paradisul din est…M-am gandit mereu la bunul meu prieten care a plecat in lume si care a indurat multe pana sa ajunga sa-si faca o viata in paradisul din vest…

E ciudat, insa, ca filmul e facut de un om ca Gavras- care e el insusi plecat din est si naturalizat in vest- caci e mai degraba o pledoarie a ramanerii acasa- dupa parerea mea. Elias, personajul principal, mi-a adus aminte de “Vagabondul” lui Chaplin, iar unele secvente pareau facute de Dan Puric.

Oricum ar fi, e absolut minunat- are tot ce-i trebuie ca sa fie un film deosebit…Actori, miscare, dialoguri, poveste, sensibilitate si profunzime…Si inca ceva- acel je ne sais quoi magic al filmului…

Splendoare.

Read Full Post »

Reveniri

De curand am regasit un vechi prieten, pe care il credeam pierdut…Ce senzatie minunata, de renastere, de regasire si revigorare a sufletului! Ca niste fii risipitori ne intoarcem in casa prieteniei noastre, bucurosi.

E unul dintre acei oameni putini, care imi spun si carora le spun si eu, uneori, fara cuvinte:

I don’t want the world to see me

cause I don’t think that they’d understand

when everything’s made to be broken,

I just want you to know who I am…

Read Full Post »

Trebuie sa recunosc> m-au impresionat. Chiar peste masura.

Aveam inainte o impresie tare proasta despre ei, confruntata fiind cu Micul Chisinau din fata blocului meu, unde zilnic intalnesc aproape toate personajele din atlasul de mitocanie urbana- de parca mai aveam nevoie de un import de acest fel…

Exemplarele- reusite, din pacate- m-au marcat puternic olfactiv, vizual, auditiv, etc, si au lasat urme deosebit de neplacute atat pe locurile pe care le-au luat in primire temporar, dar si in memoria mea traumatizata. Din bube mucegaiuri si noroi am facut si mai si pe unde-am fost> pareau sa zica vorbitorii di limbî moldoviniascî, elegant imbracati in treninguri  si strigand toata ziulica- “Chişînău”. Stau de dimineata si casca gura la cine trece pe strada incoace si incolo, facand comentarii si remarci stupide la adresa cate unui nenorocos care a avut treaba prin zona…

Pitzipoancele lor au o figura uzata puternic, de papusa ruseasca de copil sarac. Cu multa pudra ieftina si parfum greu, parul rar, ars de perhidrol si tapat. Invariabil fumeaza si vorbesc la un telefon cu look scump. Mult sclipici.

De ani de zile, de cand stau pe aici, exponatele s-au mai “stilat”> treningurile sint mai lucioase, pitzipoancele mai imblanite…Doar paharele de plastic in care au baut cafea dimineata si maldarul de mucuri de tigara pe care le lasa in urma, cutiile de bere si hartiile de saorma- acestea au ramas aceleasi si stiu de fiecare data ca acolo a fost in urma cu cateva ore minivan-ul in al carui geam scrie pe o hartie A4, cu pixul, in moldoviniascî şî rusî- Chisinau.

N-am priceput nici pana acum cu ce se ocupa ei, dar banuiesc ca e ceva nu foarte legal, legat de pasapoartele romanesti…

Ce sa mai- una peste alta, nu-mi placeau catusi de putin fratii astia patati de peste Prut. Si mi-as fi dorit sa ramana acolo, peste.

I-am intalnit, insa, mai apoi, pe tinerii ceilalti- cei care fac cinste micului tinut chinuit (nu pot sa-i zic tara, caci nu e o tara propriu-zisa- parerea mea) cu ocazia unei conferinte sustinute de Dorin Chirtoaca- primarul Chisinaului, la Bucuresti, in fata studentilor basarabeni care studiaza in Romania, cu doua saptamani inainte de alegeri. Am facut atunci cunostinta cu cei mai documentati tineri in ale politicii pe care i-am intalnit vreodata…Studentii basarabeni sunt tenace, bine pregatiti, inteligenti si foarte interesati de viata politica si de realitatile din Moldova.

Am avut o revelatie atunci.

Discursul primarului, in care prezenta programul electoral al partidului, a durat o ora si jumatate. Desigur, ne pregateam de plecare, insa a urmat sesiunea de intrebari si raspunsuri, care credeam ca nici nu se va tine- avand prejudecata lipsei de interes pe care o manifesta tinerii nostri pentru politica… Totusi, in cele din urma a trebuit sa plec cu taxiul acasa, fiindca discutia s-a prelungit pana tarziu in noapte si nu mai mergea nimic la ora aia.  Dar sincer, am ramas cu placere la sesiunea de intrebari si raspunsuri- fascinanta si de departe mai interesanta decat partea dinainte.

A fost ceva memorabil, iar cei care au avut sansa sa fie in aula Facultatii de Drept pot sa confirme. O atmosfera festiva, incendiara si unica. Discursuri spumoase, intrebari documentate si inteligente, umor fin, replici pe faza, ping-pong intelectual intre primar (un tip exceptional, de altfel) si audienta (pe masura de inteligenti si priceputi)…

Fara sa banuiesc macar ce urma sa se intample, am avut impresia ca se scria istorie in acea seara… Aveam a face cu un electorat profesionist.

Am plecat cu o senzatie euforica acasa, incantata de spiritul viu al acestor tineri. Am capatat speranta, fara sa stiu nici eu pentru ce.

Acum, dupa toate cele intamplate, cred ca ei sint cei care chiar vor face o schimbare in Moldova. Ba, spun ca va fi asa cu siguranta- e doar o chestiune de timp. Imi scot palaria si fac o mare reverenta in fata lor si- neputand sa ma implic in alt fel- le dedic o melodie la postul meu de radio.

Read Full Post »

Pentru tine, G

Pana la urma…asta e. Avem norocul sa intalnim oameni foarte speciali. Intalniri care pentru mine sint ca un fel de igiena mintala si spirituala…Oamenii speciali imi revigoreaza sufletul.

Asta e destinul cu ei- vin, stau un pic, te invata lucruri, iti imbogatesc sufletul si viata, dupa care pleaca…
Si vin altii.

Sper sa intalnesc un om din asta caruia sa vreau si sa pot sa-i pun pripon.
O garofita.

PS> initial pusesem videoclipul original…care era unul din cele mai bune pe care le-am vazut vreodata…se pare ca nu se mai poate vedea din cauze de copyright. I hope this will do

Read Full Post »

Duhul contestatiei

De mult ma intreb daca e bine sau nu sa te implici in asa-zisa “viata a cetatii”, adica sa fii un bun cetatean, cu opinii si drepturi de aparat, un om al cetatii care discerne intre bine si rau si actioneaza in consecinta. Cand eram in facultate am iesit in strada pentru diverse drepturi studentesti, imi exprim deschis parerea fata de ceva care cred ca nu merge bine in public, ma implic daca vad vreun abuz pe strada, in autobuz, la magazine, etc…Sint ceea ce s-ar putea numi un cetatean activ, implicat in viata urbei sale. Totusi, m-am regasit de multe ori impovarata de griji care nu erau ale mele, umilita peste masura de vanzatori obraznici, controlori agresivi, chelneri suprarealisti, etc etc…, clasicele si cotidienele exemplare din eternul si fascinantul atlas de mitocanie urbana. Coplesita fiind de numarul lor din ce in ce mai mare, mi-am propus in cele din urma sa ii ignor, si asta ca sa nu ajung literalmente sa iau calmante si ca sa imi mentin, totusi, o cantitate digerabila de stres. Ei bine, nu prea mi-a reusit planul, fiindca, pana la urma, mi-e aproape imposibil sa trec nepasatoare pe langa multele chestii nelalocul lor. N-am putut sa nu ii observ, cel putin, pe multiplii mitocani si mitocance care mi-au iesit in cale, simtitoare fiind de felul meu…Uneori chiar n-am putut sa nu zic nimic> exista, totusi, unele cazuri in care cred ca si Ghandi ar fi dat cu ei de pamant… Am gasit ieri un articol in Dilema Veche care, trateaza exact aceasta chestiune si care, desi nu-mi raspunde vechii mele dileme, mi-a placut mult. Pana la urma tot n-am inteles- a fi sau a nu fi implicat in viata cetatii? A lua sau nu atitudine fata de ceea ce se intampla (gresit) in jurul nostru? Aceasta-i intrebarea. Probabil ca raspunsul il da Mark Twain, prin Huckleberry Finn care, confruntat cu o alta dilema- ce-i drept (cea a alegerii intre o minciuna care ii salveaza prietenul sau adevarul care il poate distruge)- decide sa faca ceea ce e “handiest at the time”. Cu alte cuvinte, sa ne lasam bunul simt sa decida si uneori sa facem cumva, iar alteori fix pe dos, cum ne cere situatia. Arta, cred eu, consta tocmai in a simti corect ce ne cere situatia. Dar asta e o alta discutie. Iata articolul, scris de un domn pe care il admir (in secret).

Enjoy!

Read Full Post »

Breaking the hearts

Read Full Post »

Older Posts »