Feeds:
Posts
Comments

Archive for October, 2009

Vedere dintr-un tren

Ce avem e numai clipa de fata, efemera si pretioasa ca un fulg de zapada. Din tren te vad plecand si ma gandesc ca si tu ai luat un alt tren, care e nevazut, dar care la randul lui te duce spre alta destinatie…
Clipa noastra a trecut, intocmai precum fulgul cel frumos dar rece se topeste in palma vie si calda…Asta e minunea si soarta lui> sa moara, lasandu-ne in urma doar amintirea formei lui perfecte.

Atunci ma gandesc ca cel mai important lucru in viata, pe langa imaginatie, e sinceritatea.
Curajul de a te dezgoli in fata celorlalti exact asa cum esti, si nu cum ti-ar placea tie sau lor sa fii.
Increderea de a te darui lumii in toata complexitatea ta de om, nimic mai mult, dar nici mai putin.
Puterea de a fi pur si simplu un om, cu pacate marunte si minuni personale…

Asta conteaza la fel de mult ca puterea de a visa, poate cel mai mult totusi, desi nu e…sa zicem cel mai apreciat lucru, nici cel mai usor de facut…

Acesta e ingredientul care face ca momentul superb si unic in care ne-am intalnit sa fie pretios, sa fie perfect, rotund, si complet> sa se incheie discret si repede, ca un fulg, dar sa fie ceva concret, cu densitatea unui gand. Sinceritatea.

Privind pe geam ma minunez ce tara frumoasa am…Este perfecta! Lumina blanda de toamna pune si mai mult in valoare culorile ei. Natura minunata se pregateste de somn si am senzatia ca am nimerit intr-o casa in care oamenii pregatesc paturile, asternuturile, isi fac culcusul pentru lunga calatorie a trupului si sufletului pana dimineata.
E cald si bine sa ma uit asa din tren la dealurile molcome ale tarii mele- pe care o iubesc si care ma doare deopotriva…
Satucurile cuminti cu o biserica alba, numai una, cu cimitire maruntele si gri….un cocos care zburataceste o gaina intr-o curte cu gard mic de lemn…un magarus impietrit si un cal alb in lanul de otava necosita….
Oi dolofane si pline cu blana rotunda, intrand placut unele intr-altele la radacina unui copac cu coroana larga…Orasele mici, cu cartiere saracacioase, cu copii pe biciclete si baloane colorate…

Gari cochete si caini vagabonzi, isteti si cumva tristi…

Rufe roz si verzi puse la soare si un batran cu toiag in poarta, privind resemnat si curios la circul lumii, acelasi in universul lui mic ca si in cel al nostru mare si sofisticat…

Sint momente in care ma gandesc la viata. La faptul ca mi-ar placea sa traiesc asa, intr-o eterna liniste patriarhala, undeva intr-un asemenea satuc, incremenit in timp, in care lipsa de progres m-ar lasa sa-mi aud sufletul mai bine si i-ar lua mult de furca mintii mele intortocheate si nelinistite.

Din nou, calatoria cu trenul prin tara ma intoarce, chiar daca numai pentru un timp, din drumul meu ipotetic catre alte meleaguri….Parisul cosmopolit, India aventuroasa, Italia culturala, Tibetul fascinant, Germania plina de surprize, Suedia misterioasa, China indepartata, Spania voluptoasa…toate acestea pare ca mai pot astepta inca, iar celelalte comori ale lumii acesteia nu ma mai cheama ca altadata…

In schimb, acum aud glasul pamantului meu trist si cumplit de frumos cum ma striga mut catre el. Si atunci imi vine sa ma gandesc, nu stiu de ce, la moarte. E atat de frumos, ca ma gandesc ca as putea muri acum, intr-un moment de fericire ca acesta- ce noroc!…

Si ti-as spune ceva, la fel cum le-as marturisi si altor catorva oameni dragi. As spune asa> ca daca sufletul meu ar avea brate, ai simti, de fiecare data cand te vad si de fiecare data cand plec de langa tine, cum te strange, cu o forta nebanuita. Asa de tare, ca te-as inghiti ca o gura infometata si nesatula.
Astfel, cred eu, pret de o clipa, ai simti fara putinta de tagada ce inseamna “pentru totdeauna”.

Read Full Post »