Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Delicateria’ Category

Fiindca m-ai rugat- iata, las la o parte toata oboseala acumulata azi si in ultimii ani- si scriu acest post, doar si numai pentru tine.
Azi a fost o zi minunata si epuizanta, in care am respectat unul din principiile de baza ale vietii mele> am facut ceva nou. Sau…mai bine zis am cunoscut un om nou. Si la propriu, si la figurat. Un om fara varsta, la ani mai putin de 40, dar caruia nu as fi putut sa-i dau vreo varsta. Am facut un interviu cu el, repede si cu emotii imense. Mi-a placut.
Uite ce scrie el:

Ea iubea norii… era atît de frumos…
Se trezea în zori şi pornea lin,
dansînd,
colindînd burgul pe jos
adulmecînd aburul lăptos ce tot defila
ea trăia cu ochii pe cer
uneori îmi spunea:
uite fab, vezi tu, vezi,
plouă blînd şi uşor
fiindcă norii mei mov nu-s decît un covor
şi, de vrei să păşeşti, uite, poţi să păşeşti
n-ai nevoie de aripi, e de-ajuns să priveşti
şi să ştii că deasupra sînt doar nori de asfalt
iar de simţi că miroase în tine a nard
trebuie să te-opreşti, bulevarde de fum
îţi presară pe glezne amintiri de parfum
e de-ajuns, fab, de vrei
uite, este de-ajuns
să mă prinzi doar de mînă
ca să ai un răspuns
fiindcă, uite, vin ploi şi vin clipe şi ani
cum vin peste ocean stoluri de cormorani
şi vin nopţi peste noi
şi tăceri vin şuvoi
şi nimic n-ar putea să aducă-napoi
zorii zilei de azi,
norii zilei de ieri
fiindcă tot ce ai, fab, este tot ce oferi
asta m-a învăţat sufletul meu ceţos…

ea iubea norii…
simplu.
şi atît de frumos…

Il cheama Fabian Anton.

Apoi am mai stat si am mai facut diverse lucruri obositoare, dar folositoare.
Am ajuns acasa cu o senzatie de plinatate, a omului care si-a facut datoria.

Pe drumul spre casa am iubit tot ce imi iesea in cale. Cerul era absolut imposibil de frumos, cu nori de toate felurile. Oamenii erau simpatici si imi venea iar sa ii iau in brate. Casele vechi la care nu vad niciodata oameni la fereastra nu mi-au mai parut pustii. Masinile obraznice mi-au parut comice, iar asfaltul topit fascinant ca o ciocolata.

In tot acest timp imi era dor de tine si ma gandeam la aceasta scrisoare, la ce o sa scriu si la ce o sa fie.

Si ma mai gandeam ca lucrul cel mai de pret pe care il poate avea un om nu poate fi decat imaginatia.

Asta am gandit si facut azi, spre deosebire de ieri si atat de altfel decat maine…E ceva ce iubesc si de care imi e teama> imprevizibilul acesta innebunitor al vietii, care frizeaza absurdul de atatea ori si care are un algoritm al lui, aproape matematic…

Inca nu l-am descoperit- niciodata n-am fost buna la matematica- si ma bucur ca e asa.

Mi-ar fi placut sa alcatuiesc un nor din acesta pentru tine, sau macar sa trimit unul din cei care mi se daruiau astazi pe cer pana hat, departe, la tine, ca pe o scrisorica din aceea de demult, scrisa de mana pe hartie dictando, intr-un plic alb si cu timbru cu Nicolaie Iorga.

clouds iul 2009 005

Advertisements

Read Full Post »

My role model

Iata mai jos un interviu facut de Iulia Blaga pentru Hotnews cu Eugenia Voda> modelul meu romanesc in materie de jurnalism, feminitate, umanitate in general…Nu mai multe de cinci ca ea daca am avea- am fi salvati!
Din pacate, cred ca avem chiar mai multe de cinci, dar stau bine ascunse in casutele si familiile lor, departe de intinatoarea gura a lumii…

Dar sa lasam. S-o ascultam mai bine pe Eugenia:

Eugenia Voda: “Intotdeauna am detestat televiziunea, dar la modul fellinian, cu zambetul pe buze”

autor>Iulia Blaga>HotNews.ro

Iulia Blaga: Am gasit intr-un interviu mai vechi de-al tau o fraza care m-a socat, si voi incepe cu ea, inainte de orice altceva: “Am facut televiziune asa cum, in vremea celui de-al doilea razboi, existau doamne care lucrau, voluntar, ca infirmiere in spitalele pline de raniti.” Nu inteleg!! Vorbim oare despre Romania si despre televiziunea din Romania?! Cum se suprapune aceasta componenta mesianica peste peisajul tot mai dezolant al televiziunii de la noi?

Eugenia Voda: Ma bucur daca te-a socat, asa si trebuie! Ai impresia ca in spitale nu era cel putin la fel de dezolant ca in balamucul televizistic din Romania de azi? Si apoi, acele doamne care mergeau acolo, ca sa spele un coridor sau sa panseze niste raniti, te asigur ca nu vedeau in asta o “componenta mesianica”, ci mergeau pur si simplu pentru ca era nevoie de ajutor.

Asa am simtit si eu, prin anii ‘90, cand valurile de televiziune dezolanta se revarsau peste natie: ca e nevoie de ajutor…  Poate la mine (daca tot suntem la HOTnews), s-ar putea vorbi mai degraba de o componenta masochista! Pentru ca intotdeauna am detestat televiziunea, dar la modul fellinian, deci fara incrancenare sau repulsie, pur si simplu am detestat-o cu zambetul pe buze.

Daca sunt singura acasa, pot sa nu deschid televizorul cu lunile. Prefer sa citesc ziare. Sunt un intelectual  roman care a ales acest mod de expresie – televiziunea -, crezand ca poate fi de ajutor, atata tot. Cred ca m-am inselat si ca batalia e pierduta.

I.B.: Emisiunea “Profesionistii” implineste noua ani de existenta. Mai tine? Mai ai suflu? Ai senzatia ca inca putin si epuizezi profesionistii din Romania?
E.V.: Te felicit ca ai stat sa-i numeri. Din punctul meu de vedere, au trecut ca fulgerul. Acuma nu am timp sa-ti povestesc o teorie (stiintifica!), conform careia oricine persevereaza cum trebuie intr-un anumit domeniu are toate sansele sa devina genial. Deci, daca nu ai observat, afla ca am perseverat destul in televiziune ca sa fi devenit geniala :))

Nu am senzatia ca epuizez profesionistii, am senzatia ca ma epuizez pe mine inutil, si ca alte proiecte ale mele stau blocate din cauza televiziunii. Dar asta e cu masochismul, el merge mai departe, tot mai departe. E greu sa-i impui o limita rationala!


“Emisiunea ideala ar fi una in care eu sa tac tot timpul”

I.B.: Cum a inceput “Profesionistii”? Ideea iti apartinea?
E.V.: Ideea imi apartinea, da. Primele editii au fost mult mai usor de facut, pentru ca am invitat oameni care mai fusesera la televiziune si care “stiau sa vorbeasca”, prin natura meseriei lor.

Pe traseu, am invitat si oameni pe care i-am descoperit eu, care nu mai fusesera niciodata intr-un studio, care se exprimau greu, care se blocau, deci lucrurile s-au complicat treptat, “operatiile” de neurochirurgie pe care le-am efectuat in “spital” au fost din ce in ce mai migaloase.

Statistic vorbind, am avut o rata de supravietuire foarte buna, chiar daca am avut si esecuri, oameni pe care n-am reusit sa-i scot din limbajul de lemn nici cu macaraua, sau oameni de la care, dupa patru ore de stat de vorba, n-am retinut absolut nimic! Uneori ma gandesc ca as putea face sa para locvace pana si un mut!

I.B.: Cum arata emisiunea ideala?
E.V.: Emisiunea ideala, cu care nu m-am intalnit inca, ar fi una in care eu sa tac tot timpul, iar ceea ce aud sa fie palpitant! Deocamdata nu am avut parte de un monolog atat de genial incat sa ma amuteasca, drept care mi-am conceput emisiunile ca un dialog intre doua personaje, in care important este cel de-al treilea personaj : mesajul, pe care eu nu l-am trimis prin posta, ci prin televiziune!

Asta apropo de mogulul hollywoodian care a zis, si bine a zis : “Daca ai un mesaj, trimite-l prin posta!” Dar asta e valabil in cazul artei, nu in cazul unui mijloc de informare si de formare cum e televiziunea.

Dimpotriva, cred ca televiziunea ar trebui non-stop sa transmita mesaje, explicite, ca un mijloc foarte eficient de igienizare sociala. Din pacate, s-a pornit cu stangul de la “facerea lumii”, din ‘89, cu mahalaua expandata, iar acum lucrurile sunt scapate de sub control.

Trebuie sa spun ca nu sunt pentru democratie in cultura (dar nu e o parere originala, e si parerea unor celebri sociologi occidentali). Cred ca in cultura (iar televiziunea se include, totusi, aici) lucrurile trebuie tratate coerent si urmarind o anumita directie. Altfel se creeaza, iata, o epidemie a vulgaritatii si a stupiditatii, cu nimic mai putin spectaculoasa decat “gripa porcina” – o gripa porcina la figurat.

“Invitatii mei stau pe ganduri cand consider eu ca e necesar”

I.B.: “Profesionistii” a impus un stil de montaj inedit pentru talk show-urile inregistrate de la noi. La tine in emisiune s-ar parea ca invitatii nu stau pe ganduri, dupa cum nici tu nu esti niciodata luata pe nepregatite. Cum ai ajuns la acest format?
E.V.: Nu uita ca am o formatie de om de cinema. Am studiat teatrologia-filmologia si am facut, ani de zile, practica la montaj. Invitatii mei stau pe ganduri cand consider eu ca e necesar. Altfel, ma ghidez dupa un singur principiu : toate genurile sunt bune, in afara de genul plicticos.

De curand, un fizician pe care l-am avut invitat mi-a spus dupa ce a vazut emisiunea ca intelege ce fac eu. Ca in fizica, in laborator – adica in studio -, se produce experimentul, iar apoi, la montaj, eu construiesc teoria.

I.B.: Cum pregatesti o editie a “Profesionistilor”?
E.V.: Am o echipa mica si lucrez enorm, dar mi se pare penibil acum sa ma apuc sa si povestesc cum ma chinui. E ca si cand o campioana de patinaj artistic ar povesti cum se juleste ea la genunchi, in timpul antrenamentelor.

I.B. Au fost oameni pe care i-ai dorit in emisiune si te-au refuzat?
E.V.: Extrem de putini. Nu m-au refuzat pe mine, ci aceasta vitrina care se cheama televiziunea. Sunt oameni care nu au dat nici un interviu la televiziune in viata lor. Ii inteleg. Nici eu nu merg la nimeni, la nici o emisiune. E destul ca merg la a mea !

I.B.: De ce ai refuzat oameni care se invitau singuri la tine in emisiune? Modestia e un indiciu al profesionalismului?
E.V.: Nu, din superstitie. Si traiesc bine cu superstitiile mele. Cand imi aleg invitatii, hazardul guverneaza totul, vorba vulpii lui von Trier, “domneste haosul”!

I.B.: Cu emisiunea ta ai luat (pardon de expresie) pulsul elitei intelectuale din Romania. Care e concluzia ta dupa noua ani? Mai apar profesionisti?
E.V.: Profesionistii exista, dar nimeni nu are nevoie de ei, cam asta e concluzia mea. Sauve qui peut ! Dintre toate editiile pe care le-am facut pana acum, cel mai mult mi-a facut placere sa vorbesc cu fetita de 9 ani, campioana de sah, Daria Visanescu. N-am sa uit niciodata ochii ei mari, albastri, geniali, incercand sa inteleaga ce se intampla la masa noastra de sah.

I.B.: Cat la suta te mai simti critic de film?
E.V.: Mi-am tratat invitatii ca pe niste personaje vazute de un critic de film. Sigur ca uneori mi s-a parut ciudat, gen “da mama cu biciu-n mine !”, ca, in loc sa scriu o cronica de film stateam sa montez un stomatolog sau un crescator de trandafiri, sa zicem!

M-am gandit sa scot o carte cu cronicile mele preferate, pe care sa o intitulez “Si eu am fost critic de film”. Dar baiatul meu mi-a spus ca i se pare un titlu trist. Totusi, nu uita ca de la Cannes scriu zilnic, deci ma mentin in elita presei cinematografice acreditate cu “rose pastille”. Vorba aceea, sunt de acord sa fiu modest, dar sa se stie !

Read Full Post »

Daca tu ai disparea

Am vazut in seara asta doua filme care au rulat la cinematograful meu preferat- Studio. Primul a fost unul slovac despre cum iubesc nevazatorii…Extrem de sensibil si emotionant…Am iesit din sala cu lacrimi in ochi.

Pentru ca mai apoi, cand ma gandeam ca nu ma mai poate impresiona nimic in seara asta-  sa vad un alt film deosebit. Despre dragoste la varsta a treia, despre cat de frumoasa poate fi si cat de tragica. M-am regasit in rolul jucat de actrita principala (Ursula Werner), indelung premiata si apreciata pentru rol. Dar cel mai mult m-a surprins subiectul, la care m-am gandit adesea- ce faci daca te indragostesti dupa casatorie…?

Am ajuns acasa si am deschis din nou postul meu de radio personal. Imi era tare dor de Alifantis…

Read Full Post »

Ma uit la luna

Ma uit la luna care a rasarit, e rotunda si surprinzator de mare si imi tremura sufletul.

M-am intors acasa de pe meleaguri straine si frumoase, in orasul meu agresiv. Nu mi-a fost deloc dor de el, dar il iert, caci ieri am vazut niste lebede negre cu cioc rosu in Cismigiu.

Read Full Post »

Splendoare

Am vazut Paradis in Vest, cel mai recent film al lui Costa Gavras.

N-am plans ca o coafeza la filmul asta, desi as fi vrut…Dar e atat de amar, de fapt dulce-amarui, incat nu mi-a smuls lacrimi…ci mai degraba mi-a transmis amaraciune.

E o creatie subtila, insa, si rafinata, iar asta m-a cuprins mai mult decat amaraciunea. O radiografie profunda si foarte inteligenta a umanitatii, cu paradoxurile si lipsa de compasiune a vestului inghetat in singuratate si opulenta…Si cu inocenta si caldura umana anacronica si complet “un-cool” a estului ramas in urma alienarii moderne…

Gavras patrunde ca un demiurg in intimitatea copiilor pe care i-a creat, insa carora le-a dat sansa de a alege, si ale caror alegeri nu sint intotdeauna spre cinstea lor…

Desi uneori am ras de-a dreptul, filmul mi-a parut sfasietor, intr-un fel, pentru un imigrant si profund impresionant pentru cei care au ales sa ramana acasa, in paradisul din est…M-am gandit mereu la bunul meu prieten care a plecat in lume si care a indurat multe pana sa ajunga sa-si faca o viata in paradisul din vest…

E ciudat, insa, ca filmul e facut de un om ca Gavras- care e el insusi plecat din est si naturalizat in vest- caci e mai degraba o pledoarie a ramanerii acasa- dupa parerea mea. Elias, personajul principal, mi-a adus aminte de “Vagabondul” lui Chaplin, iar unele secvente pareau facute de Dan Puric.

Oricum ar fi, e absolut minunat- are tot ce-i trebuie ca sa fie un film deosebit…Actori, miscare, dialoguri, poveste, sensibilitate si profunzime…Si inca ceva- acel je ne sais quoi magic al filmului…

Splendoare.

Read Full Post »

Breaking the hearts

Read Full Post »

Ma incearca multe sentimente inainte de Paste…Observ ca lumea e mai agitata, parca se grabeste undeva…E mai lipsita de rabdare si de toleranta…

Iar eu odata cu ea, ca o parte a ei, ca o nervura subtire si tremuratoare…

Azi simt putin frig inauntru. Nu e nimic grav, e doar un fel de chill, adus de ploaie, intuneric si oboseala…

Am o prietena care zice ca, daca e senin, e fiindca a inghitit ea norii. O voi ruga sa faca la fel si maine, pentru noi.

PS> Isn’t that cute? And it’s right!

Read Full Post »

« Newer Posts - Older Posts »