Hmm…Asta e inceputul. Cam greu. Asa e el. In fine…sa incepem, asadar.
Mi-am dorit si eu un blog acum un an, am vazut ca se poarta. Plus de asta, ma scuteste (speram eu acum un an) sa vorbesc cu cineva, care poate ca nu e acolo cand am mai mare nevoie sau poate se plictiseste, sau poate nu intelege…etc. Prin urmare, un jurnal online, pe care sa-l scriu sub anonimat- eventual-, e cea mai buna solutie, intr-o lume plina de atatea mijloace de comunicare…si in care toti pare ca o simuleaza cu altcineva, care la randul lui o face cu altcineva, astfel incat nimeni nu comunica, de fapt, cu nimeni.
Dar sa revenim. Azi, fix azi se implineste un an de cand am creat blogul asta. Nu are niciun post. Niciunul in afara de asta vreau sa zic. Mi-a trebuit un an sa incep sa vorbesc, sa ma las intr-un fel, judecata de tine (deocamdata esti primul cititor). In fond, nu pot sa spun ca scriu DOAR pentru mine. Intotdeauna undeva in adancul meu exista un cititor, fie ca sint chiar eu ochiul judecator sau altcineva. Adica tu.
Sa presupunem ca asta e de fapt inceputul, fiindca pana acum am stat intr-o crisalida. Mmm cam poetic, prea poetic. Poezia ma cam plictiseste, vreau sa zic cea facuta pe genunchi, de toata lumea, de artistii cu pretentii, etc etc etc…De oamenii care pretind ca poseda dreptul la visare si ca doar ei vad rasaritul sau apusul, sau si una si alta, si ca ei sufera in tacere si ca sint dizidenti intr-o lume imbecila, etc etc etc. Si eu fac parte dintre ei si as vrea sa nu mai fac, adica sa ma emancipez, cum ar veni. Cel putin, sa nu cumva sa ma apuc (reapuc, de fapt, dat fiind ca am scris poezii in copilarie, dar ce stiam eu pe atunci despre asta si in fond poeziile erau chiar simpatice, am luat si premii pentru ele si am fost si pionier de frunte pentru asta etc)…Dar sa revenim- cum ziceam, cel putin sa nu cumva sa ma reapuc de scris poezii. Asta mi s-ar parea o monstruozitate. Tu stii de fapt de ce, fara sa mai dau atatea explicatii…
Ufff, a fost o zi foarte lunga. In noaptea asta se schimba ora. La radio canta acuma No more lonely nights si tot asa.
M-am pierdut in tot felul de explicatii si voiam sa zic doar asa- ca, in fond, tuturor ne trebuie un an sa incepem sa vorbim. Sau, unora, le trebuie chiar mai mult 🙂
Si ca sa zicem ca blogul asta e ca un om. Pana acuma a fost bebe mic, in fasa. Ce-i drept, s-a nascut cam greu si dintr-o prostie (am vazut eu la cineva si mi-a placut ideea ;), totusi, trebuie sa recunosti> e original! Primul post a aparut dupa un an 😉
Vreau sa mai zic ceva foarte original si genial in plus> de fapt, ce mai voiam sa zic e ca toti acesti pusti originali, care se imbraca fff original (tocmai m-am intors de la party-ul lui Leslie Hawke), care ies in evidenta pentru ca nu sint ca restul de imbecili, care sint sensibili etc, scriu si poezii la o adica- ei, toti acesti oameni au nevoie de un singur lucru. Mai au inca sanse sa il obtina, poate unii de la altii daca nu se instraineaza- asa cum sint indemnati sa faca de aproape tot ce vad si aud in jur, in fiecare zi…Ei da, patetic, dar adevarat, asa e- au nevoie de iubire.
Cat mai multa si cat mai gratis. Sau cum era, nu mai stiu.
In acest final apoteotic declar ca, indata ce imi voi reveni din psihoza (e blogul meu, eu l-am facut, eu te omor! )- deci, imediat ce-mi voi reveni zic, voi merge la filmul asta- Paranoid Park. Ma intereseaza foarte tare generatia asta noua, emo si toti copiii astia care mi se pare ca cresc fara parinti. Traim intr-o societate care isi omoara copiii, dupa parerea mea. Mi s-a spus sa-mi spun parerile la mine acasa, ceea ce si fac, desi mai bine ma culcam.
Dar sa lasam si filozofia. Cel putin pentru moment, caci de ea nu m-am dezis inca, asa cum am facut cu poezia. Mai am de adaugat niste capitole la opera mea. Mai ales ca azi am baut niste vin tuica etc, acum venind de fapt de la o nunta si o petrecere, una mai nefericita decat alta pentru mine.
Oricum, abia am asteptat momentul asta, fiindca mi-am promis acum doua zile ca fix azi, la un an de cugetare daca sa am sau nu blog pana la urma-urmei- fix azi o sa scriu, primele tampenii, orice, numai sa scriu. Ce m-a determinat in cele din urma sa scriu postul asta a fost faptul ca mi-am adus aminte brusc acum doua zile ca eu de fapt am un blog – a fost o coincidenta, nu stiam in ce data sintem, etc…se vede treaba ca incepea bebe sa dea semne ca ar vrea sa inceapa sa vorbeasca…
Asa ca o sa te rog- nu fii prea aspru. Sint eu destul cu mine insami, iar in ceea ce priveste scrisul sint si mai si. Sa lasam rosiile, chiar si cele pozitiv-constructive (chiar daca abia astept sa-mi spui ce crezi, de fapt si de drept) pentru alta data, cand sint si eu mai…odihnita sa zicem.
Am multe panseuri stranse in sac, reflexii, “parerea mea” si alte banalitati (o sa vezi!) si iti trebuie rabdare.
Uite vezi? ASTA e defectul meu> vorbesc prea mult. Da, dar asta e abia inceputul…He he
Te pup, noapte buna.
Cred ca s-a schimbat deja ora, ma duc sa ma culc.
PS> nu m-am costumat in nimeni la bal in asta seara- era ceva de genul “represent your hero”- dar cred ca aratam destul de…fiind eu. Bine? Ciudat? Nu stiu fug la culcare,
a fost cam multa realitate pentru o singura zi.
In fond, eroul meu nu avea prea multe haine in realitate si era cam frig pentru asta. Plus de asta cred ca riscam sa…
Noapte buna.
Cine stie ce-a zis prima oara, la inceput de tot? Ce cuvant? Ar fi interesant de stiut, nu? Doar asa, din curiozitate, fara niciun fel de analiza psiho. Eu habar n-am, o sa incerc sa aflu de la maica-mea, poate reusesc, ti-l zic daca aflu.
Read Full Post »
Hilde 