Am lipsit mult si mi-a fost dor sa scriu. Chiar imi pare rau ca revin aici, pe jurnalul meu intim public, intr-un hal care nu-mi face nici onoare, nici placere.
Am tot zis ca ma concentrez pe chestii pozitive, ca totul e iubire si frumos, zen, etc…Pana la urma ma declar oficial invinsa…Nici nu mai conteaza ce s-a intamplat exact azi, asta e picatura care a umplut un mare pahar, pe care il tot tin sa nu dea pe dinafara de tare mult timp.
Azi nu mai pot si trebuie s-o spun>Traiul in Romania noastra eminamente agrara e coplesitor…Cand ma gandesc ca as fi putut ajunge pe Luna si inapoi cu tonele de energie risipite zilnic pentru a-mi pastra echilibrul interior intr-o tara asa de agresiva…Ce e mai trist e ca agresivitatea asta e asa, pur si simplu, degeaba. Fara cauza si fara profit, romanul nostru mai degraba e smecher decat sa fie destept, mai degraba injura decat sa intrebe, mai degraba se rasteste decat sa raspunda…Toate i se intampla lui, romanului truditor de dimineata pana seara, el care se descurca si e bun la toate, destept foc si inventiv, care are asa o parere buna despre sine incat va dormi linistit diseara, chiar daca a scuipat, n-a spus pardon si va rog si multumesc, care a aruncat tot ce se putea pe jos, care a fost obraznic si arogant cand putea cu un efort de zece ori mai mic sa fie amabil….
Cum zic> romanul asta doarme fara griji, preocupat fiind doar de creditul la banca din care si-a luat telefon de 18 milioane, de freza lui cea noua cu tepi si crestet de dinozaur, de cat de sukar mai e Mircea Badea si cat de bine le zice el…Ingrijorat de masina visurilor lui care e deocamdata numai in reviste, intristat la culme ca Gigi…etc etc…
Eu zic ca e vorba despre marea majoritate a romanilor, vecinii nostri mioritici, cu aceleasi drepturi ca si noi, sau chiar mai multe, mai murdarei ca alte natii, dar degraba varsatori de sange si orgoliosi foc> da, ei vor dormi cat se poate de senin la noapte.
La fel ca un mastodont cu pielea tepoasa si aspra, deranjat de o musculita naiva si fraiera, care nu stie ca e inutil sa incerci sa muti matahala mai incolo sau macar s-o rogi sa fie mai amabila…el va dormi bine mersi diseara si in toate celelalte seri lasate de Bunul Dumnezeu si de Patriarhul Daniel.
Ei, musculita aia disperata sint eu. Eu, saturata de tara asta de Ev Mediu tarziu, in care voda e un mitocan, popa e gras si rotofei, sta cu mana la pomana si inca mai vorbeste cu cuvinte care aveau inteles acum 300 de ani; tara asta cu lupi moralisti, lupi cu parul schimbat de zeci de ori; cu oi placide care se astern invariabil la iernat…de tara asta care parca nu are carma, nu stiu daca a avut vreodata…de tara asta negativista in care problemele se rezolva in doua moduri: prin trecerea lor sub tacere sau prin violenta. Romanii nostri n-au auzit inca de calea de mijloc, a constructiva, in care oamenii se aseaza la masa si vorbesc ca doi oameni, impartasind, de fapt, acelasi interes> acela de a gasi o solutie convenabila pentru amandoi la problema…
N-au auzit nici de banalul zambet si biata bunavointa. Totul e impotriva lor, li se adreseaza personal si direct, au toate scuzele sa fie incercanati si agresivi…
Of…asa imi vine sa alerg pe campii. M-am saturat de tristele din metrou si baietasii obraznici de dupa tejghea. De sefii de local care nu raspund la telefon, de televiziunile in care vulgaritatea si prostia sint regula de aur…
De vecinii care au senzatia ca mereu altcineva trebuie sa le faca si sa le dreaga in curtea lor, de Iliescu si ziua lui, de centurile politicienilor, de serviciile ingrozitoare din aeroport, de disperarea de la posta si orice alta institutie publica si de toate lucrurile cu fundul in sus din Romanica noastra.
Mi-e rusine de noi, mi-e rusine cu noi. Si strig, ca o musculita neputincioasa ce sint> heeeei!! matahaloooo!! cand iti schimbi si tu pielea si te faci mai frumoasa?? Mai buna si mai cu bagare de seama in jur? Mai rabdatoare si mai ingrijita???
Desigur, matahala nu ma aude. Ma culc, deci, dezamagita si fara de speranta.
Era o epoca in care Mahatma Ghandi a schimbat istoria prin marsuri pasnice si prin forta gandului bun.
Astazi Dalai Lama, dupa 50 de ani de incercari, negocieri si proteste pasnice a recunoscut ca a esuat in incercarea de a salva Tibetul de cizma rosie…S-a declarat invins, iar asta m-a intristat ca si cum a fost o infrangere personala…
Astea sint vremurile in care traim, iar eu una nu prea mai vad vreo sansa de imbunatatire in Romania. In seara asta fac parte dintr-o natie fara speranta si imi vine sa fug. Mai intai pe campii, apoi sa emigrez de tot si sa nu ma mai intorc vreodata.
Si totusi…
“When I despair, I remember that all through history the ways of truth and love have always won. There have been tyrants, and murderers, and for a time they can seem invincible, but in the end they always fall. Think of it–always.” – Mahatma Gandhi
Of, chiar nu ma pot duce la culcare asa de trista. Stiu ca de fapt, e o stare, ca maine imi va trece. E intotdeauna asa. Stiu ca de fapt, nu are rost sa te bati cu zmeii din afara, ca societatea asta ramane asa si ca n-o sa mai apuc clipa (daca o veni ea vreodata pe plaiurile noastre de rai) cand nimeni nu va mai arunca pe jos si nu va mai simti nevoia sa distruga… si cand oamenii isi vor zambi unul altuia si isi vor spune va rog si multumesc…
Ramane pentru mine sa tencuiesc cetatea pe dinauntru, in care nu trebuie sa fac economie de lumina…Ba dimpotriva. Sa pun muscate rosii la geamuri si perdele de panza alba curata. Sa pun pe masa un castron cu mere mari galbene si o ulcica de pamant cu flori proaspat culese…Sa mangai pisica care doarme pe prag si sa plamadesc paine curata…
Lumea mea, ca o casuta de tara, in legatura cu lumea din afara, parte din ea si totusi separata, distincta dar in armonie cu ea…
Ma gandesc ca exista intotdeauna solutia aceea, la care visez cumva si n-am curaj s-o fac inca de pe acum…Dar tare m-as muta intr-un satuc mic si cuminte, langa o padure de mesteceni, tare as trai frumos intr-o casuta linistita si inteleapta, cum am vazut eu in filmul acela genial…
Ma duc sa ma cufund in carti, am niste carti tare frumoase de citit acum. Pana la urma, atat timp cat am carti, imaginatie si putere de a visa, viata poate fi grozava.
Iertare, dar mult naduf mai adunasem si aproape ca nu mai era loc pentru alte lucruri, simple, frumoase, colorate si parfumate usor. De acum, drumul nu poate merge decat in sus.
Noapte buna! Si tie, vise frumoase…Eu o sa visez mesteceni.
Read Full Post »
Hilde 