Sa merg sau sa nu merg…?

Asta-i intrebarea. Da, da, la vot, asta vreau sa zic> sa merg sau sa nu merg la vot. Asa ar fi trebuit sa sune titlul. Dar am asa o stare de lehamite…incat nici sa scriu nu-mi mai vine. O fac, totusi, in speranta ca ma voi lamuri ce sa fac, pe masura ce scriu aici.

Adica, de dus as putea sa ma duc. Dar cu cine sa votez?? Ma gandeam s-o votez pe Lavinia Sandru, ca e ea mai draguta asa si a facut legea aia cu alocatia de 80% din venit pentru mamicile cu bebelusi…Mda. Nu stiu totusi daca e suficient.

Cine mai era? Nu-i stiu pe nici unii. Ah, in afara de gusatul asta urat de zice ca nus ce parc a salvat el, in posta mi-au mai indesat baietii inca doua feluri de fluturasi electorali: o bucata galbena-lamaie cu actualul primar de sector, Chiliman, imbracat “casual”> ca vorba aia, ne tragem de sireturi, sintem familiari si mai mergem si noi la un mol impreuna, ne mai vedem la o bere….Cred ca de acolo s-a tras ideea cu camasa in patratele… In fine. Asta zice ca cica-i puternic. Atata scrie. Puternic. Si el ranjeste prietenos (sic) si intinde o mana ca si cum imi zice> haide, Hilduto maica, ce te codesti atata? Pai, oi fi puternic matale, nu zic, dar uite iti dau un mic exemplu, ca sa vezi de ce ma codesc: eu stau pe o straduta asa de mica, de n-ai nici unde intoarce masina. E cat o palma. Un singur bloc si in rest numai casute. Ei, straduta asta n-a fost asfaltata niciodata in ultimii 15 ani si era desfundata rau de tot. Culmea coincidentei! -chiar acu cineva a semnat ce era de semnat, s-au gasit din pamant din iarba verde si BANII si repede fuguta s-au trimis utilaje, echipe, forte, batalioane, ce mai- cu totii sa le vina de hac gropilor criminale de pe straduta mea cat o palma. Problema e alta insa- cu toate ca o bati cu piciorul in trei minute cap coada, se pare ca straduta asta s-a lungit foarte, si s-a mai si latit, fiindca de nu mai putin 3 (trei) saptamani aici se munceste zi lumina, de zici ca foreaza astia dupa petrol.

Asadar, domnule Puternic- NOT!

Altul. Geoana. Asta ma abureste ca cica “merit cea mai buna echipa”. Imi garanteaza el. Puternic pomadat si pudrat, cu privirea aia tampa si cu ochii aia albastri care nu zic nimic, Geoana nu ma poate face decat sa ma gandesc la un singur cuvant> Prostanac. Pentru mine e in asa masura un brand, incat, daca deschid dictionarul la cuvantul asta, o sa am un soc sa nu-l vad pe el. Sorry, superficiala as I may seem, asta e. Credibilitate= zero. Penibil= cat curpinde.

Intorc fluturasul. Mda. Razvan Theodorescu. Cu th. Q. e. d. (adica “e clar”, in traducere libera pentru cine nu tine minte vorbele alea de la geometrie de prin clasele primare).

Cam asta e ce am primit in posta.

Nu ma duc sigur, mi-am zis pana azi la pranz, cand am iesit in oras. Am fost cu un 381 in care ca niciodata> toata lumea, tineri, batrani, femei, barbati- toti, absolut toti se certau in jurul meu si se injurau, cand de fapt toata lumea era frustrata ca 1. autobuzul vine tarziu. 2 e foarte aglomerat si lumea merge inghesuita. 3. soferul conduce parca are saci de cartofi in spate, nu oameni. Asadar, toti se injurau unii pe altii, dar pun pariu pe un milion de dolari ca niciunul n-a dat un telefon vreodata sa-i intrebe pe aia de la RATB de ce naiba vin autobuzele atat de rar, de ce vin cate doua-trei deodata, de ce nu e aer conditionat vara, de ce canta manele sau radio Tampeea cand tu nu vrei decat sa calatoresti? Etc etc etc.

Clar, nu votez. Zic.

In plimbarea mea prin oras vad afise> Topescu cu mana la inima si cu un ranjet pe fata de parca> ce sa fac, eu n-am vrut, da m-au obligat astia. Orban cu fata lui de vulpoi batran care si-a dat putin cu rosu in obraji. Constantin Ionescu care a simtit nevoia sa puna in paranteza si Dudu, ca nu cumva sa-l confund cu alt Constantin Ionescu, cu aceeasi fata…Cine mai era? Talpes (!!!), Inimaroiu, Pietone…si alte mari valori intrinseci in viata.

Bleah.

Alte afise>Babe bine imbracate si coafate, aratand obrazul pentru PNL PD, mosi si tineri care vor nu stiu ce, liberalii cu penibilul slogan “Romania mandra si prospera”…Cand a fost ultima oara cand ati fost mandri ca sinteti romani??? God!

M-am enervat cumplit si am zis ca nu ma duc.

Acum insa, gandindu-ma mai bine la cele intamplate si povestite astazi, imi vine sa…

Iata o scena in restaurantul in care am fost> langa noi stateau un cuplu foarte dragut, mai in varsta. Au mancat ei, au povestit si au dat sa plece. Cand s-a ridicat, barbatului i-a cazut portofelul pe scaun, iar el n-a observat. Imediat, oamenii de langa masa alaturata au sarit cu totii ca arsi si i-au atras atentia…Barbatul si-a luat portofelul si le-a multumit, exact ca intr-o tara normala.

Apoi, prietena mea mi-a povestit ca a vrut intr-o seara sa ia un taxi si desigur, taximetristul i-a facut semn ca era ocupat. Nu, nu de alt client, ci de telefonul mobil. Ea s-a dus sa caute alta masina si atunci a venit un politist de trafic si a intrebat-o> domnisoara, n-a vrut sa va ia? Va rog sa-mi spuneti daca e asa, fiindca nu au voie sa va refuze…a zis el, politistul. Exact ca intr-o tara civilizata.

Si atunci…ma gandesc mai bine. Ma hotarasc sa ma duc. La vot, si asta in ciuda faptului ca se face tot posibilul ca eu sa ma duc nu numai pana la vot, ci pana in alta tara. De tot!

PS>Votez blank, desigur.

Read Full Post »

Friday plans

Pentru ca vine sfarsitul de an- daca n-a venit, deja- ma gandesc tot mai abitir la ce voi face eu la anul. Asta in afara de faptul ca voi implini o anumita varsta, nu spui care. Tanara, oricum, spun gurile rele.

Deci. Planurile mele. Pai suna cam asa, la o prima strigare, in ordine foarte aleatorie:

– sa fac un curs de tango argentinian

-sa ma inscriu la un master de management cultural

-sa-mi perfectionez germana printr-un curs la Goethe

-sa-mi fac iar abonament la masaj

-sa citesc mai mult

-sa mananc si mai sanatos decat acum (aproape fara ciocolata…)

-sa-mi iau role si sa fac mai mult sport

-sa ma inscriu la un curs de fotografie

-sa zambesc sau sa rad in fiecare zi (neaparat).

Tu ce planuri ai, M. drag?

Ah> si la multi ani frumosi si voiosi :*

Read Full Post »

Sintem cu totii bolnavi

Uite, chiar si eu spre exemplu. M-am trezit azi-dimineata cu o durere ingrozitoare de cap. Cred ca am sinuzita sau un fel de chestie care ma chinuie. Pai daca umblam cu parul ud iarna pe ger in liceu…

In fine. Am inceput cam intr-o doara postarea asta, insa sint chiar serioasa.

Voiam sa vorbesc despre faptul ca noi sintem cam mahniti. Asa, in general, si nu stiu de ce. De unde atata manie, atatea fete triste? De unde atata inversunare?

E adevarat, educatia noastra e bazata pe critica si reprosuri, pe concurs cu copiii altor parinti (invariabil mult mai buni decat noi). Ca adulti- e si asta adevarat- ne confruntam cu agresivitate si prostie. Cu multa saracie in buzunare si cu si mai multa in suflet. Cu lipsa de creativitate si cu multa moarte. Sub forma de supravietuitori, de “cadavre vii”, vorba lui Gellu Naum. Oameni ca niste moluste, dotati numai cu simtul supravieturii> mancare, sex, somn. Muuuuult mult somn.

Dar sa lasam. Ma ambalez degeaba si nu-mi face bine la capul asta care parca e de cristal. Nu suporta nici sa ma misc.

Voiam sa zic ca da> sintem cu totii bolnavi, din lipsa de fonduri si mai ales din lipsa de inima. O amica frantuzoaica, angajata ca practicant la UNICEF pentru vreo trei luni aici la noi, ma intreba> de ce sinteti voi asa de suparati? Inteleg tot ce s-a intamplat aici, n-a fost usor…Dar e foarte multa agresivitate nenecesara, neprovocata de nimic…E mult prea mult, zicea ea.

Nu pot sa nu-i dau dreptate, desi nu stiu nici eu ce sa zic. Mi-e rusine.

Prin ce oare se justifica dorinta asta de a ne descarca frustrarile pe primul venit, de a-l scuipa pe cel de langa noi, de a-l injura pe vecin si de a ne ponegri neamul…?

Le recomand, asadar, tuturor candidatilor la alegeri sa faca o calatorie alaturi de alegatori cu trenul, prin tara. Sau macar una mica, cu metroul. Astia sintem noi> niste mahniti, umiliti la posta, jigniti la birou, impinsi pe strada, frustrati in magazine. Peste noi toti pluteste ca o ceata grea, ca o datorie cumplita viata.

Ce e mai trist e ca nici nu vrem sa ne vindecam, cel putin nu prin noi insine. Poate primim niste fonduri.

Ma duc sa iau o pastila. O aspirina, desigur 😉

Read Full Post »

Oh wow…

Oh wow. Wow.

Am ramas fara cuvinte si incerc acum cu greu sa pun intr-o forma coerenta tumultul de emotii care au navalit peste mine intr-un timp atat de scurt…Cam cat dureaza un film, atat de scurt. Nici mai mult, nici mai putin de o ora jumatate, care a parut cat o zi intreaga, cat un an, cat o vesnicie…

De mult n-am mai vazut asa un film bun, basca un film romanesc atat de bun. Iar am iesit din timp si din spatiu, am uitat cine sint, unde sint si mai ales, am uitat ca ma uit la un film…

Coca Bloos povestea intr-un interviu ca in tinerete se ducea la cinema si ca era atat de absorbita si traia atat de mult alaturi de eroii de pe ecran, incat s-a intamplat odata ca de emotie, sa sara spre vecina ei de scaun si sa o muste de ureche…

Eu la filmul asta n-am muscat-o de ureche pe vecina mea, dar stiu ca la un moment dat am strans-o cam tare de brat, aproape ca am piscat-o, dintr-un instinct necontrolat, dintr-un suvoi de emotii care a rabufnit dintr-o data. As fi tipat si as fi plans tare de tot, cu hohote de vaduva…

Un film in care regizorul combina toate emotiile umane absolut perfect si care e chiar ceea ce trebuie sa fie un regizor> un master of puppets, in care the puppets nu sint nicidecum actorii, ci chiar spectatorii, cu care se joaca cum pofteste si ii plimba prin toate starile fara sa piarda nicio secunda controlul sau simtul masurii.

Un papusar generos, inteligent, fin cunoscator al pathosului uman, al tuturor gaunoseniilor si al sublimului din om, care face uz de tot felul de trucuri ca sa le faca pe papusile lui sa rada cu lacrimi, fara sa zica un cuvant (Chaplin l-ar fi felicitat, sint convisa)…Un master care isi iubeste supusii si carora vrea sa le deschida ochii, sa aprinda o lumanare in candela celor care stau sa moara cu povestile lor cu tot. Povesti nespuse sau prea putin auzite, povesti triste despre “intunericul care a venit de la rasarit”…Ei bine da, e vorba dspre “Nunta muta”, un film regizat de maestrul Horatiu Malaele.

O creatie plina, rotunda, perfecta. Cum ziceam> cu hohote nestapanite de ras, cu un umor spumos si sanatos, cum n-am mai savurat de mult, nici la teatru, nici la cinema.

O tragedie insa in sine, o poveste care contine in ea atata durere, incat am inteles ca nu e absurd sa simti nevoia sa musti ceva vazand-o.

Am plecat toti de acolo ca de la biserica. Simteam nevoia sa aplaud la sfarsitul filmului si cand s-a aprins lumina, m-am uitat in jur putin, cu rusine, caci nu-mi place sa ii inoportunez pe oameni si sa-i iscodesc cu privirea cand sint coplesiti de emotii. E ceva intim, cred, si nu m-am uitat prea apasat in jur, dar am simtit ca avem cu totii fetele transfigurate.

De altfel, in timpul filmului- contrar a ceea ce se intampla in mod obisnuit si la orice film duminica seara la un cinematograf din centrul orasului- niciun mobil nu a sunat, nicio punga nu a fosnit, nicio gura n-a comentat. Nunta muta ne-a lasat pe toti fara cuvinte.

Ne-a incarcat, insa, pe toti de emotie, o emotie densa si care nu trece usor, care se decanteaza in suflet si se asterne ca un strat fin, deasupra celorlalte emotii sublime traite de-a lungul vietii. E ceva de neuitat, unul din lucrurile acelea bine facute si pe care simti ca vrei sa le pastrezi pentru tine, dar si sa le daruiesti celorlalti. Exact asa cum numai o capodopera e in stare sa te faca sa simti.

Acuma…nu pretind ca asta e o critica de film. Ci doar o recomandare facuta cu pathos, cu lacrimi in ochi si cu un mare nod in gat.

Caci cine uita, nu merita, si tare mi-e teama ca noi, ca popor, am dat sa uitam nitel ce ni s-a intamplat in secolul trecut. Ne-am cam asezat usurel sa dormim pe laurii vitejiei noastre din decembrie ’89 si ne-am pus pe alergat dupa Maria sa banul.

Cat pe ce sa dam uitarii tragediile si dramele aduse de soarele negru de la rasarit si sa credem ca totul ni se cuvine acum. Si, mai ales, cat pe ce sa ii credem din nou pe lupii deghizati (a cata oara…) in miei si sa nu le vedem coltii ascutiti de prada.

Sper din suflet ca acest film sa-i scuture putin pe oamenii care stiu ca sint buni. Eu una nu stiu exact ce as putea sa fac acum. Dar imi aduc aminte ca, la 14 ani cat aveam cand s-a intamplat revolutia din ’89, regretam ca nu sint mai mare sa ma duc si eu la Universitate si sa mor si eu pentru libertate. Acum, dupa acest film, stiu ca as face la fel, chiar daca nu mai am 14 ani si chiar daca acum stiu ce a fost atunci cu adevarat…

Filmul asta m-a impresionat si mi-a inaltat spiritul undeva pe niste inaltimi, de unde pot iarasi sa cred in cuvinte mari ca Adevarul, Dragostea si Libertatea Spiritului.

Am scris asta pentru strabunicul meu, pe care nu l-am cunoscut si pe care nici mama mea nu l-a mai apucat. Un om frumos, pe nume Manole Carcea. Odihneasca-se in pace.

Read Full Post »

Inger ingerasul meu electoral

Eu nici macar nu vreau sa scriu postul asta, dar astia vad ca nu ma lasa in pace. Oricat ii evit, oricat nu ma uit la TV la stiri si alte porcarii, oricat nu citesc ziare si imi astup urechile si inchid ochii- nu, frate, nu se poate.

Cred ca si in State a fost la fel, dar macar aia au….De fapt, ce stiu eu?

Voiam sa zic de campania asta electorala. De fapt n-am vrut, dar in seara asta nu m-am mai putut abtine. A fost prea de tot.

Stiu ca sint unii rosii, pe care lumea ii face dinozauri, ii trimite la Antipa, etc. Cu astia cred ca voteaza Madam Milostivu, vecina mea de 90 de ani, care tine cu stanga, nici eu nu stiu de ce. Are o pensie incredibila si o viata plina de economii si restrictii. E genul care face din orice porcarioara ceva dragut, ii pune un staniol si o fundita si il face sa arate ca un cadou…Are grija de florile de pe scara si scrie bilete scandalizate si foarte comice, cum ar fi ala de pe scara de serviciu, unde a amenintat ca cica “sa pastram curatenia fiindca s-au instalat chiar camere de luat vederi”…O simpatica, de altfel, si nu stiu ce cauta ea sa-si dea votul comunistilor.

Mai stiu ca sint unii portocalii- baietii destepti ai lui Basescu, care seamana la culoare cu Orange, doar ca au mai diluat-o nitel. Nu stiu cu ce, dar sa lasam.

Asam. Pe astia ii vad ca pe niste lupi tineri. Ii vad ranjind prietenos prin tot felul de afise, etc.

Nu m-am obosit sa-i ascult nici macar o secunda, nici pe unii, nici pe ceilalti.

Voiam nici sa nu ma mai duc la vot. Destul cu circul. Si asta dupa ce am sustinut infocata, ca orice naiv-prost-whatever, ani de zile ca lumea sa mearga sa-si “exercite dreptul castigat la revolutie”, sa-si faca “datoria de cetatean” si alte bullshituri din astea.

Pana si eu m-am lamurit cam cum merge treaba. Asadar, aveam de gand sa nu ma duc la vot. Totusi, in urma unei discutii de 5 minute pe tema asta cu o prietena, am decis sa ma duc totusi si sa-mi anulez votul, sa-i stampilez pe toti. Asta asa, ca sa nu voteze altcineva in locul meu.

Sau sa votez cu…Mudava! Asta e un personaj care candidase prin ’90 parca (o data cu Iliescu, sic) la presedintie si avea un cearsaf mare pe el si umbla cu mainile ridicate prin multime ca sa transmita energia lui buna si ca sa fie votat…E, cert e ca am un amic care l-a votat!!! Ne-am stricat de ras cand mi-a povestit asta…Si mi-am dat seama ca omul avea dreptate. Alegerile si democratia sint la misto, noi de ce sa nu radem?

In fine. Sa revin. La campanie adica. Cum ziceam, nu-i prea stiu pe astia dupa nume dupa port etc. Stiu doar ca nu ma intereseaza niciunul. Dar pe ei se pare ca ii intereseeeez 🙂 Pana nu demult imi indesau in posta diverse chestii, care mai de care mai hilare. Le-am pastrat de-a lungul anilor pe cele mai reusite. Le am si pe alea cu Ciorbea, care imi ura sa pasc fericita, si alea cu “Vin pe strada ta” (asta suna amenintator, nu l-am votat :)) si cu Miluta (pentru care am facut si campanie- deh, studenta naiva…)…Ma rog, am o colectie care ma distra teribil. Cel mai mult mi-a placut campania lui Basescu, aia cu anti-coruptia, cu puloverul mancat de molii, etc. Profi, n-am ce zice.

In campania asta baietii nu prea s-au obosit pana acuma, dar ieri am gasit agatat in clanta de la usa de la intrare un calendar 2009. Cu fata in jos si calendarul la vedere. Un fel de flyer din ala ca la hotel pe care scrie Do not disturb de il pui pe clanta. Eu, ca tot romanul, m-am bucurat sa vad ceva util si gratis. Cand il iau in mana, ce-mi vad ochisorii? Pe partea cealalta se lafaia o gusa lucioasa…Bleah. Asta e tot ce-am vazut. Chiar, ati observat ca sint unii care au un obraz mai latit asa, care coboara sub barbie, formand o gusa lucioasa? E o categorie umana, un tip de fizionomie care se capata in timp, cred. E ceva dobandit de la multa carne de porc. Asa imi da mie senzatia, cel putin. Mezeluri ceva. Miroase a frigider plin de carne- grija oricarui roman de bine pe vremea comunistilor, nu-i asa…? Zic de aia de-au intinat idelurile comuniste, nu de astia adevarati de-acuma….

Era obrazul cel rotofei si lucios insotit si de un ranjet prietenos, ca de macelar care ascute cutitul si se uita pofticios si plin de planuri la el cum se face tot mai ascutit, visand la carcase…cat mai multe carcase in frigider….

L-am rupt repede nervoasa si dezamagita si scapand o injuratura printre dinti. Nici macar nu m-am mai uitat cand pica ziua mea la anul, cum fac de obicei cand dau de un calendar pe anul urmator. Deci l-am rupt. Boooon.

Asta nu inseamna ca am scapat de personaj. Nu, nu, nu….Azi in posta era ceva care le-a intrecut pe toate. Gasesc eu un fel de carticica si cand ma uit mai bine, iar dau de un calendar! De data asta ortodox, de fapt “catolic-ortodox” (cum e posibil?) de calitate foarte buna, cu file mai grosute si lucioase, perfect lizibil dar mic cat sa incapa in cutia postala si avand gaurele pentru agatat in cui, numai bun de dus acasa si asezat pe perete, deasupra aragazului. Totusi, paginile erau in asa fel printate, incat nu puteai sa intorci filele daca nu-l scoteai din perete si nu te uitai mereu pe coperta, macar accidental (te joci cu astia??). Cand ma uit pe coperta, ce sa vad?> O, Doamne apara! Ptiu drace, zic, si aici te-ai varat???

Deci da. Si aici. Tot dansul crease si calendarul “catolic-ortodox”, ca sa taie mai multi iepurasi dintr-o lovitura, nu? Frumos gandit. Eficient. Finut. Doamne-ajuta.

Am dat sa-l rup cu naduf si sila de parca m-am spurcat pe maini, dar era gros tare calendarul. Apoi mi-a trecut prin cap ca e totusi util si m-am gandit sa i-l dau bunica-mii, ca si asa ii trebuie unul. Dupa alegeri, desigur.

Oare chiar nu mai e nimeni bun in tara asta? Ce se va alege de noi…?

Read Full Post »

Cine mai stie…?

”De ce intr-o zi minunea de a fi ia sfarsit, de ce intelegem ca este minune abia cand pierim, de ce o intunecam cu neghiobiile, cu dusmaniile, cu nadejdile stupide, de ce oamenii se cauta unii pe altii in noapte si nu se regasesc decat ca sa nu se recunoasca si sa se loveasca, de ce ne agatam cu disperare de o semnificatie inexistenta si ce crima trebuie sa ispasim pentru a putea trai in acest vid?”
Eugene Ionesco- Cantareata cheala

PS> inca n-am citit si n-am vazut piesa. O caut maine, ma duc la Gaudeamus.

PPS> poate iau si un miss ceva, parca poti sa stii…:))

Read Full Post »

“Nu ma dezbrac de placere”

I like this guy. Inca n-am vazut niciun spectacol de-al lui, dar tare mi-ar placea. Oricat de tacanit ar fi, cred ca imi place de omul asta ca de o ruda pe care n-am cunoscut-o niciodata, dar care stiu ca face parte din familia mea si pe care o iubesc. E de-ai mei tipul asta.

In aceeasi ordine de idei, am auzit ca la Gaudeamus se da premiul “Miss Lectura”. Hi hi. Sounds like fun!

Read Full Post »

Decizii

Mi-am adus aminte, dintr-o data, de cineva. Mai bine zis de o melodie cantata de cineva. Am uneori un talent deosebit de a-mi ravasi propriul suflet cu cate ceva absolut sublim…

Trebuie sa iau decizii importante. S-au adunat toate acum pe capul meu…Cert e ca eu ma bucur de criza asta. Ma face sa-mi reasez lucrurile in viata. Si, ce-i drept, se cam incurcasera nitel…

Trebuie sa fac putin curat si sa smulg niste buruiene.

Exista un loc care m-a vindecat o data, o sa ma vindece si a doua oara…

Mda, vorbesc codificat, dar deocamdata e doar in mintea mea planul asta si mi-e teama sa-i zic pe nume.

Am scris asa, gandindu-ma ca daca pun “pe hartie” ce ma framanta, o sa-mi fie mai usor. Dar nu prea e. Oh, I need some new brain! Can I trade this one for a new-born-baby one?

Ah da, melodia. E frumoasa tare.

Read Full Post »

Je n’adore pas

Prin navigarile mele in apele tulburi- dar nu totdeauna bogate -ale Internet-ului, am dat peste un filmulet care la prima vedere mi-a inspirat lehamite: “Hm, 21 de minute? Neah, nu prea cred”, dar nus ce m-a facut sa-l deschid. Am ramas fascinata pana la sfarsit. Mai mult, m-a pus pe ganduri. Si mai mult, m-a pus pe scris. Si iata ce scriu:

Oameni buni, ne trebuie atat de putin sa fim fericiti…De fapt, nu, asta e un cliseu dintr-un film ceva. Ce voiam sa spun e ca putem trai cu foarte putin. Si cand zic “trai”, nu ma refer la supravietuire, la paine, aer si apa si un cort desupra capului. Nu. Vreau sa zic…dar mai bine sa va zic eu experienta mea.

In ultima vreme am ramas fara job si implicit fara bani. Prin urmare, am fost nevoita sa strang cureaua la maxim. Am facut un calcul si am ajuns la concluzia ca, daca pun doar putina minte si chibzuinta in cumparaturi, pot trai cu aproximativ 250 de lei pe luna, fara sa pun la socoteala intretinerea si alte facturi. Care si ele fac tot cam atat. In cei 250 intra si un ceai cu prietenii, si mici atentii, care costa putin, dar care conteaza mult pentru prieteni.

Ce-i drept, din cand in cand as putea sa fac niste economii mici si sa investesc in cosmetice si parfumuri- astea nu prea sint bune daca-s ieftine…Si nici nu concep sa pun pe mine altceva, ma iubesc prea mult…Dar sa lasam.

Am inceput sa gatesc, am inceput din nou sa ma imbrac cu niste haine mai vechi care arata inca bine, pe alea pe care nu le mai port le-am dat, mi-am cumparat cat mai putine chestii.

Una peste alta, I kept a low profile, prieteni, si viata mea nu a avut deloc de suferit. Totusi, ca sa ajung aici a trebuit sa trec prin ani de nemultumire, mai ales financiara…Ultima data castigam peste 2000 de lei si aveam tot timpul datorii. Nu-mi permiteam “nimic”, ma plangeam mereu, etc. Cel mai mare mister din viata mea- si acum e tot asta- e UNDE DRACU SE DUCEAU BANII??? E drept ca nu-mi puneam problema sa economisesc sau sa nu cumpar toate prostiile, oricat ar costa…Cu alte cuvinte, aruncam cu banii si nici acu nu vad pe ce.

In fine.

Aseara m-am intalnit cu o prietena care face asta de…sase luni! De sase luni nu mai are job, si-a strans ea niste bani si a luat o pauza de la viata muncitoreasca. S-a inscris la un master, la un curs de dans, etc. Si a trait asa, on a low profile si cu bani putini, timp de sase luni. E o persoana vesela, are multi prieteni si e preocupata de lucruri frumoase si colorate. Si vii. Va fac cunostinta si voua cu ea. Vreti?

La polul opus, cea mai nefericita si nelinistita persoana pe care am cunoscut-o vreodata era patroana mea, una din ele, intrecuta poate de cealalta (God, I hate working with women!) in nemultumire si viata dezordonata. Si R. mi-e martora ca e asa! Zi ceva, R.

Ce mai voiam sa zic e ca femeile astea n-au avut niciodata aceeasi pereche de pantofi sau aceleasi haine pe ele. Nu le vedeam in fiecare zi, dar orisicat. Acum ma gandesc ca vine iarna si poate ca blanurile de anul trecut s-au demodat…Parsi, ursuleti panda si alte animalute scumpe, pazea!

Glumesc, dar…uitati-va in dulap. Sint mai mult decat convinsa ca aveti chintale de haine nepurtate de cine-stie-cand, pantofi care ori va strang, ori nu va mai plac…Stau acolo si fac praf sau molii numai fiindca voi le-ati parasit, invatati de TV si alte surse stiintifico-fantastice ca nu mai merita atentie, dintr-un motiv cat se poate de profund: nu mai sint la moda- bleah! Cum zicea marea creatoare de moda de care n-am auzit prea des si al carei nume Vai! l-am uitat: duceti re-pe-de la ghena pantofii ascutiti si sutienele cu bretele transparente….They’re sooooooooo old, they’re history fataaaaa!!!

Ah, nu vreau sa ma transform in Bad Pitzi, o cunoastem si o iubim cu totii (cine nu- fuga la http://www.pitzipoanca.org, macar din cand in cand si pentru putin timp merita atentie), ci vreau sa spun asa:

STOP SHOPPING, START THINKING

In incheiere, va rog sa nu cumparati. Ce vreti voi, numai sa nu cumparati. Adica sa cumparati dar sa nu faceti shopping. Si aruncati dracu toate revistele alea care va invata ce e trendy-schmendy! Si uitati-va selectiv la TV (cum ar fi spre exemplu la Seinfeld, e pe ProCinema in fiecare zi de la 9 seara, doua episoade- eu le ador chiar si in reluare, rad de ma prapadesc). Ah, si fiindca veni vorba de adorat- mda, Je n’adore pas le shopping. It makes me fucking sad. And poor!

PS> zice la radio ca cica nefericitii se uita mai mult la TV, in timp ce fericitii citesc mai mult si isi petrec mai mult timp socializand. Duuuh!!

PPS> Uf, era cat pe ce sa uit! Asta e filmuletul de care la care au pornit toate de mai sus.

Read Full Post »

Sonata Lunii

Azi aveam o gramada de alte idei in cap. Cum ar fi conditia scriitorului, care e un cliseu si care…

Dar sa lasam.

Acum m-am intors de la un concert de muzica clasica. Sint inca sub influenta muzicii, desi nu e prima oara pentru mine, nici macar prima oara dupa un timp. O nu, chiar in ultima vreme am ascultat la nebunie simfonia a 5-a si simfonia a 9-a de Beethoven, le-am gasit integral pe youtube, si inca intr-o interpretare magistrala! Habar n-aveam ca exista si tare m-am bucurat. Eu le am pe discuri vechi de vinil, pe care le mai tin in casa de dragi ce mi-au fost odata…Pick-up-ul nu mai are ac nou si e o tragedie sa asculti Beethoven asa, cu acul ala tocit.

Asam. Beethoven deci. Eu am despre el o imagine…Hm…cum sa-l descriu oare mai bine? Pentru mine e cel mai mare compozitor. Stiu, stiu ca nu e el CEL mai mare, dar pentru mine zic. In clasamentul meu. (paranteza- am sa fac un top ten al meu de muzica)

Cum ziceam> Beethoven=cel mai mare in clasamentul meu. Si mai e si zbucium mult in el. Pasiune pura. In forma ei cea mai bruta si cea mai frumoasa. E ca o furtuna omul asta. Cand il ascult vad copacii din padure, inalti, mesteceni cred sau nu- mai bine- plopi, puternici, zguduiti de furtuna pasiunii. Indoiti aproape de rupere de vantul disperarii, biciuiti de stropii mari ai geloziei…ai crede ca Beethoven ii omoara, ca vrea sa distruga totul cu pasiunea lui. Totusi, eu cred ca e pur si simplu o iubire fantastica la mijloc. E un fel de Big Bang din care s-au nascut toate. Beethoven iubeste cu salbaticie, iar asta il face pentru mine cel mai cel. E uman pana in varful unghiilor, pana in varful parului ridicat in cap.

Plus de asta…cum o fi, oare, sa faci muzica fara sa auzi?? Sa o canti fara sa auzi??

As fi vrut pentru el sa fie fericit. Sa-si gaseasca linistea si iubirea…Dar cine i-ar fi putut intoarce pe masura atata tumult…? Cine ar fi rezistat oare maretiei si nebuniei lui…? Si cine ar mai fi scris Sonata Lunii…?

Sonata Lunii, adica Sonata pentru pian nr 14, compusa in 1801, botezata a Lunii de un poet german 30 de ani mai tarziu fiindca in mintea lui semana cu lumina lunii reflectata pe lac. E dedicata unei femei, desigur, o contesa de 17 ani, eleva de-a lui Beethoven. Desigur, pentru ca povestea de dragoste sa fie asa cum sunt toate cand vine vorba de Beethoven (cam tacanit gagiu, normal ca alea toate erau speriate de el…)- asadar, contesa nu-l iubea, iar el era indragostit la nebunie de ea si spera sa isi petreaca restul vietii alaturi de ea. Nu stiu daca e mai bine ca n-a fost asa, cert e ca a compus aceasta minunatie de mai jos, care are pe youtube (si sint fericita sa zic asta) 4 milioane si ceva de vizionari…A spart pana acum toate recordurile pe care le-am vazut eu, chiar daca lumea crede ca Sonata Lunii e doar prima bucata, cea mai celebra dintre cele trei pe care le are, de fapt, sonata.

O pun aici pe toata, intr-o interpretare absolut geniala, The One, a pianistului Wilhelm Kempff. Sa nu mai ascultati alta, alta nu exista…

Sint nevoita sa o pun pe bucati, fiindca asa e si pe youtube (eu o aveam pe caseta audio, sic). Asadar, povestea inchipuita de mine e cam asa:

Beethoven iubea nefericit o fata. Tanara frumoasa, trufasa. O iubea disperat si era obsedat de gandul ca nu i se raspunde la iubire…O vedea in fiecare zi si suferea ca un caine. Incerca sa ii spuna si sa ii smulga o dovada de iubire, dar ii era teama de respingere. Asadar, tot ce ii ramanea era inchipuirea lui si tortura din propria lui minte si suflet.

Sonata e scrisa intr-o noapte, de la rasaritul lunii pe ape, pana la apus. In prima parte, luna rasare agale si Beethoven e trist. E melancolic, e nostalgic dupa pacea mintii, dupa zilele in care nu era indragostit. Sufletul ii e facut tandari la picioarele pianului la care pana nu demult statea ea, Giulietta- eleva careia ii dadea lectii de pian si care ii luase si inima odata cu ele…Se uita in jos- disperare, se uita pe cer- singuratate…Luna zambeste rece, cel mai rece posibil…ii rascoleste si mai tare durerea cu impasibilitatea si frumusetea ei…E atat de frumoasa si atat de rece…E chiar ea- contesa!

In fine, Beethoven isi plange amarul si sfasie cu el pe toti cei care il asculta. Oamenii sint masochisti, dar si durerea are ceva extraordinar si fascinant in ea. Durerea, pana la un punct, e inteligenta. Iar durerea din dragoste are ceva sublim. Prima parte, adagio sostenuto:

Ei, dar tot plangad asa, parca s-a mai dus amarul si Beethoven s-a linistit. Ba mai mult- capata speranta! Da, luna e in capul cerului acuma si e stralucitoare. Nu mai zambeste rece, ci parca rade prietenos de-a dreptul! Daca, totusi, Giulietta il iubeste…? Uite, deunazi s-a uitat mai gales la el…Iar azi aproape ca si-au atins mainile in timp ce repetau…Iar mama Giuliettei parca nu-l mai uraste asa tare> azi l-a intrebat, chiar, daca vrea zahar la ceai…Da da, e clar, o sansa tot ar fi!

A doua si cea mai scurta parte…allegretto

Dar vai! Visul s-a sfarsit!! Furtuna!! Moarte!! O, soarta nemiloasa!! Cai alergand in spume in mintea si sufletul chinuit al lui Beethoven…Pasiune ucigatoare, vant aducator de furtuna…Ce viata nenorocita…Ce destin crud…

Beethoven se cearta acum cu toate fortele naturii, si poate chiar cu Dumnezeu. Toate iluziile sale s-au spulberat. Realizeaza inutilitatea sperantei lui si isi constientizeaza soarta de vesnic cersetor la poarta iubirii. Sonata se termina la fel cum a inceput- trist, dar de data asta nu mai e nostalgica, ci violenta si rascolitoare. Si categorica. Luna a apus, e intuneric, soarele nu va mai rasari vreodata. E sfarsitul lumii, caci fara dragoste, nu e nimic.

Ultima parte, presto agitato:

Oriunde ai fi acum, dragul meu Ludwig, sa stii ca eu te iubesc. Chiar mult de tot. Ce minuni ai stiut tu sa faci cu visele tale…Iti multumesc, dragul si zbuciumatul meu Ludwig. Van Beethoven.

Read Full Post »